Viaţa câteodată…
.. este şi roz. Mai ales când bei şi haleşti pe gratis. Şi cu atât mai mult când eşti şi plătit. 40 de lei. În bonuri de masă, dar tot e ceva.
Cum stau treburile. Uite acum câteva zile m-a contactat un coleg cu un mesaj ce suna cam aşa:
“Îti place berea? Vrei sa participi la o degustare de bere saptamana viitoare in weekend? Lasa-mi mesaj cu numele, varsta si telefonul. O sa fiti contactati in urmatoarele zile si trebuie sa spuneti ca berea dvs preferata e bergenbier sau golden brau si ca aveti un salariu mai mare de 500 ron. In plus o sa primiti bonuri de masa in valoare de 40 ron.”
Şi mi-am zis: De ce nu?
Acum stau şi vă scriu după o oarecare cantitate de bere, nişte alune, grisine şi un sandwich pentu care am găştigat bani. Asta da o profesie interesantă.
Cine ştie, poate data viitore prind o degustare de wisky.
Din seria…
… glume combiniste (adică din combinat).
Un anume oarecare cu ghete de protecţia muncii dotate cu bombeu şi călcâi de metal, sătul de muncă (probabil), decide să tragă un pui de somn. Pe o placă de metal.
Eh, numa bine că un alt oarecare (sudor de profesie) trece pe acolo şi îl vede pe colegu’ dormind la datorie, aşa că se decide să îi facă un bine. Îi dă 2 puncte de sudură pe calcâie, sa fie sigur că nu se foieşte în somn.
Morala: Ori munceşti calumea, ori beleşti ****. Sau dacă tot nu ai chef de muncă, măcar ascunde-te undeva retras şi dormi.
Mai recent…
… mi-am găsit alt joc să îmi ocupe timpul liber. Se numeşte Borderlands şi este destul de ciudat (cum îmi place mie). Se vrea o combinaţie între FPS (first person shooter) şi RPG (role playing game). Are o grafică gen benzi desenate, un soundtrack reuşit, o notă de umor şi multe multe arme.
E gata…
.. mult-lipsita mea chitară. Azi mi-a trimis sor-mea pozele cu rezultatul final şi sunt cât se poate de mulţumit. Duminică mă duc să o aduc acasă.
Click pentru poze.
Când ştii…
ce vrei să faci şi nu te laşi indiferent ce, ajungi ca omu ăsta:
Felicitările mele nu neapărat că s-a ţinut de parkour, ci fiindcă s-a ţinut de ceva. Dacă ai motivaţia, poţi excela în orice îti propui. Şi Florin (sau skypici… tipul din clipuri) a dovedit asta. Am fost colegi în liceu şi ţin minte că era rahitic tare (scuze de compliment). Pe la sfârşitul liceului abia se apucase de aşa ceva, aşa că după un an aproximativ, când am văzut ce s-a dezvoltat, am cam rămas perplex.
Oricum, bravo lui şi baftă în continuare.
P.S. Apropo, are statuie în centru.
Mă uitam aseară…
… pe un site. De plictiseală. La recomandarea unei colege. Am pierdut 3 ore uitqndu-mă la poze şi rânzând singur ca …. deşteptu’. Site-ul este http://www.meh.ro/ şi se merită vizitat. Să vă dau câteva motive
Prima zăpadă…
… din sezon tocmai ce se aşterne. Nu speram să văd zăpada până în ianuarie, dar spre marele meu noroc, vremea a vrut să-mi facă în ciudă. Ce rău îmi pare 
:-” . Ne vedem cu o continuare la articol după ce servesc nişte prieteni cu bulgări.
Later Edit episode 1: The return of the menace
Şi prin “menace” mă refer desigur la hârburi prost echipate pentru a circula iarna. Hârburi printre care se numără şi al meu, desigur. Tocmai ce am venit de la o mică plimbare cu maşina, până la Real şi înapoi. A trebuit să fac plimbarea fiindcă bateria lu’ fratemiu a cedat……. iar. Am plecat vesel din parcare: “Zăpadă, hihihi, hehehehe. Uraaaaa”.. Până la prima intersecţie. Acolo mi-am dat seama că ar trebui să frănez totuşi mai din timp. Dar nici o problemă, nu era nimeni în faţă care să mă ajute cu frânatul. Merg mai departe, geam aburit, direcţie cam şubredă, veneau nişte limitatoare de viteză (făcute tărănesc, din asfalt)… sau cel puţin ştiam că trebuie să vină, că de văzut nu am văzut decât nişte minuscule dâmburi.
Read the rest of this entry »
Bâzâia…
… beţivu’ ceva despre o leapşă. Îl înţeleg că nu a avut de alege, venind de la Dida şi chiar a avut despre ce scrie.
Dacă ar fi şi eu să mă gândesc la perioada sărbătorilor fericite, sigur mă gândesc la perioada copilăriei. Şi singurul lucru care le făceau atât de minunate este faptul că încă mai credeam în “magia Crăciunului”, în minunata noapte a Crăciunului care va aduce ca prin minune un nene bătrân în casă să îmi pună mie cadouri sub brad.
Dar sincer, nu ţin minte un Crăciun care să fi fost cu adevărat special… despre care pot spune : Da, pe ăsta n-o să-l uit cât oi trăi. Şi nici o altă sărbătoare nu a fost mai presus. Cam aceeaşi poveste de fiecare dată: de cele mai multe ori unul sau ambii părinţi munceau, banii care îi aveam îi cheltuiam pe o masă festivă şi ceva cadouri simple. Să nu credeţi că sunt nerecunoscător. Nu, chiar apreciez eforturile făcute pentru a avea ceva în plus de sărbători. Dar revenind, nu cred să fi fost vreo sărbătoare care să fi ieşit din tipar prea mult. Nu aş avea ce să povestesc despre o anume zi din an.
Aş putea vorbi despre sărbătorile mai recente. Toate fericite (destulă băutură peste tot), toate aveau câte un element mai tâmpit gândit de noi cu săptămâni în urmă, dar la fel: nimic care să mă fi marcat profund.
În concluzie: îmi pare rău să dezamăgesc, dar nu am nici o poveste de Crăciun pentru voi.
Poate luna asta va aduce ceva.
O lume în oglindă…
… este de fapt modul nostru de a vedea viaţa. Nimic nu mai este simplu, absolut totul trebuie analizat, trebuie găsite înţelesuri ascunse, totul este complicat.
Lucru destul de amuzat totuşi este faptul că oglinda ca metaforă sau ca simplu obiect este atât de comună în viaţa noastră, încât nici nu ne dăm seama de efectul ei. Ne trezim dimineaţă, ne spălăm pe dinţi, avem în faţă o oglindă (în cele mai multe cazuri)… vedem ce feţe triste avem că niciodată nu suntem destul de odihniţi pentru a începe o nouă zi de “viaţă”. Ne pregătim să ieşim în oraş, iarăşi ne petrecem jumătate de oră în faţă oglinzii (o medie pentru băieţii… nu am nici o idee cât timp alocă fetele în faţa oglinzii pentru o astfel de ocazie). Totul se învârte asupra acestei nevoi de a ne simţi siguri pe noi prin simplu aspect. Prea puţin se mai pune accent pe trăsături de caracter. Desigur, nu voi fi ipocrit să spun că aspectul este irelevant într-o relaţie de orice gen, dat fiind faptul că o primă impresie este mereu bazată pe aspect.
De ce această discuţie? Simplu. Seara aceasta am fost la distilat nişte dicuţii cu 2 amici. Şi desigur că după ceva bere şi vin, s-a simţit nevoie de “a elibera presiune”. Şi simplul fapt că gazda nu avea o oglindă în baie, îmi părea atât de ciudat, de nou. Ne-am obişnuit să ne vedem trăsăturile obosite în geamul de la clădirile pe lângă care trecem, în oglinzile din cluburi, đin băile oricărui local, încât absenţa ei într-o baie sare în ochi. Adică cum să nu văd ce fel arăt după ce am băut 1 litru de bere, jumate de vin şi 200 ml de lichior? Ce fel de civilizaţie e asta?
O prostie. Simplu o prostie. Oare nu suntem sătuli de noi? Eu sincer prefer să stau să mă uit 3 ore la chipul unei fete frumoase decât să pierd 1o minute uitându-mă la “trăsăturile mele masculine după care se dau în vânt fetele”. Şi totuşi simt lipsa unei oglinzi în baie. Aproape îmi este frică de ce devine societatea. Şi eu cu siguranţă nu fac excepţie.
P.S. Articol scris sub influenţă.
