E vremea…
…să vorbesc şi eu despre facultate, că renstaţierul de George s-a distrat destul la capitolul ăsta. Lucrările lui au fost într-atât de bune încât profesorii au dorit să le mai vadă o dată… când se dau restanţele. La noi la facultate este puţin mai liniştit. Am început să stabilim examenele pentru sesiunea din iunie. Primul examen îl avem în aprilie. Acum nu garantez, dar cu puţin noroc s-ar putea să ne prindă începutul sesiunii deja restanţieri (pe semestrul doi, că găurile de pe primul nu se numără).
Dar să stiţi că multe se pot întâmpla până atunci. Am văzut în prima sesiune. Pentru examenul la topografie am fost temeinic pregătiţi de profesor, cu multe încurajări de genu: “Să ştiţi că în medie la examenul meu iau 15 studenţi din 100″…….. sau şi mai elocvent “Eu cred că nota 10 este a lui Dumnezeu, 9 este a mea, profesorul, iar pentru studenţi de la 8 până la 6, că eu 5 nu pun. Prefer să pic un student decât să ştiu că nu are cunştiinţele de bază.”
Ţin să menţionez că am luat 10, şi cum 10 este a lui Dumnezeu, aştept rugăciunile pe mailul cristea_andrei_gl@yahoo.com. Pentru minuni de genul vindecările bolnavilor şi succes în viaţa depozitaţi în contul 80D689ZIO8679.J654 al băncii BCR suma de 50 euro.
Că doar este era computatorului
Şi nimeni nu işi mai permite să nu aibă unul; mai bun mai puţin bun, măcar să fie acolo. Desigur, ironia sorţii face ca cele mai perfomante sisteme să ajungă la oameni care încă sunt de părere că centrala electrică prinde fulgere să avem electricitate. Sper să nu ai ocazia să întalneşti unul asemenea. Au alţii acest privilegiu:
Aceasta este o întâmplare adevărată petrecută la Word Perfect Help Line. Angajatul companiei participant la discuţia următoare a fost concediat. Oricum, el a dat în judecată compania pentru “concediere fără motiv”.
Ceea ce urmează este un pasaj din discuţia care a dus la concediere.
- “Word Perfect Technical Desk, vă pot ajuta cu ceva?”
- “Da, am o problemă cu Word Perfect”
- “Ce problemă?”
- “Păi, scriam şi dintr-o dată toate cuvintele au dispărut.”
- “Au dispărut?”
- “Da, au dispărut.”
- “Hmm. Şi ce afişează ecranul tău acum?”
- “Nimic.”
- “Nimic?”
- “E negru; şi nu acceptă nimic din ceea ce scriu.”
- “Esti incă în Word Perfect, sau ai ieşit?”
- “De unde vrei să-mi dau seama?”
- “Vezi un prompter C: pe ecran?”
- “Ce-i ăla un prompter C:?”
- “Nu contează. Poţi mişca cursorul pe ecran?”
- “Nu e nici un cursor; Ţi-am spus că nu acceptă nimic din ceea ce tipăresc!”
- “Monitorul tău are un indicator de funcţionare?”
- “Ce e ăla un monitor?”
- “Este chestia aia cu ecran şi care arată ca un TV. Are o luminiţă care să-ţi arate dacă e deschis sau nu?”
- “Nu ştiu.”
- “Atunci uită-te în spatele monitorului şi vezi unde duce cablul electric. Poţi să vezi asta?”
- “Da, cred că da.”
- “Minunat. Urmează cablul electric, şi spune-mi dacă este băgat în priză.”
- “…Da, este.”
- “Când te-ai uitat in spatele monitorului, ai observat că sunt două cabluri şi nu doar unul băgate in monitor?”
- “Nu.”
- “Ei bine, sunt două. Mai uită-te o dată şi găseşte şi celălalt cablu.”
- “Ok, l-am găsit.”
- “Urmăreşte-l şi spune-mi dacă este băgat bine în spatele computerului tău.”
- “Nu pot să fac asta.”
- “Huh. Dar măcar poţi vedea dacă este?”
- “Nu.”
- “Nici dacă îţi pui genunchiul pe ceva sau te întinzi pe ceva?”
- “O, nu e din cauză că nu am unghiul bun, ci din cauză că e întuneric.”
- “Întuneric?!”
- “Da, lumina din birou este stinsă, singura lumină care vine este de afară.”
- “Păi, aprinde lumina în birou.”
- “Nu pot.”
- “Nu? De ce?”
- “Pentru că e o pană de curent.”
- “Aaa…o pană de curent? Aha, ok. Cred că am rezolvat problema. Mai ai cutiile şi manualele şi chestiile de împachetare cu care a venit computerul tău?”
- “Da, le ţin în dulap.”
- “Bine. Du-te şi adu-le, şi bagă sistemul în cutii exact aşa cum l-ai primit. Şi apoi du-l înapoi de la magazinul de la care l-ai luat.”
- “Adevărat? Este chiar atât de grav?”
- “Da, mă tem ca da.”
- “Atunci asta e, îl duc înapoi. Şi ce să le spun?”
- “Spune-le că eşti prea prost ca să ai un computer.”
Punctaj ver 1.76 beta
Completare:
“Ghost written”
Fiecare sărut în care mâna nu-ţi e pe posteriorul ei. (+5)
Fiecare sărut în care mâna îti e pe posteriorul ei dar sunteţi singuri (+10)
Fiecare sărut în care mâna îti e pe posteriorul ei, sunteţi singuri şi dantela e implicată (+25)
Aşteptat la gară cu un empetrei pe care să fie “Gabriel Dorobanţu – Hai vino iar în gara noastră mică” (+50)
Aruncat/închis orice distracţie când intră în cameră (+5)
Pus în standby (+3)
Tăcut, trecut la fapte (+1000)
Absenţa încheierii spontane a faptelor (+1)
Ore suplimentare (+100/oră)
Adormit ţinându-vă în braţe (+50)
Lovit şi distrus orice urmă de funcţionare a ceasului deşteptător dimineaţa (+100)
Revenit la starea dinainte de a adormi (+150)
Micul dejun la pat (+5)
Închis uşa lent (+1)
Dacă vă întrebaţi de ce apare completarea asta… răspunsul va apărea la comentarii.
A fi sau a nu fi… misogin
Toată lumea a auzit expresia: Bărbaţii sunt de pe Marte iar femeile de pe Venus. În lumina acestei expresii, citiţi urmatoarele… ţin să menţionez că textul nu îmi aparţine.
“În dragoste o singură regulă e valabilă. Să faci femeia fericită. Faci ceva pe placul ei, câştigi puncte.
Faci ceva ce nu îi place, pierzi puncte. Nu primeşti nici un punct pentru ceva la care se aşteaptă. Cu părere de rău, astea sunt regulile.
Iată un scurt ghid al sistemului de punctare:
ÎNDATORIRI OBIŞNUITE
* Faci patul (+1)
* Faci patul, dar uiţi pernuţa decorativă (-1)
* Aşezi pătura peste cearşeaful mototolit (-2)
* Ieşi să cumperi ceva pentru ea (+5)
* ..Pe ploaie (+8)
* ..Dar te întorci cu bere (-5)
* Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea (+1)
* Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, dar
nu era nimic (0)
* Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, şi
era ceva (+5)
* ..Îi tragi una cu făcăleţul (+10)
* ..Era căţelul ei (-20)
EVENIMENTE SOCIALE
* Stai alături de ea tot timpul petrecerii (0)
* Stai alături de ea un timp, după care mergi la o
vorbă cu colega (-2)
* ..Pe colegă o cheama Tina (-10)
* ..Tina, dansatoarea (-20)
* ..Tina are silicoane (-80)
ANIVERSĂRI
* O scoţi la cină (+2)
* O scoţi la cină, şi nu este un club sport (+3)
* Ok, e un club sport (-2)
* Şi e noaptea cu bufet suedez (-3)
* E un club sport, noaptea cu bufet suedez, iar pe faţa ta sunt pictate culorile echipei preferate (-10)
SEARA ÎN ORAŞ
* O scoţi la film (+1)
* O scoţi la un film care îi place ei (+3)
* O scoţi la un film care nu-ţi place (+6)
* O scoţi la un film care îţi place ţie (-2)
* ..Se numeşte “Robocop” (-3)
* ..Ai minţit că era un film despre orfani (-15)
CONDIŢIA FIZICĂ
* Ai facut burtă (-15)
* Ai facut burtă, dar te antrenezi sa îţi revii (+10)
* Ai facut burtă şi treci la cămăşi şi pantaloni mai largi (-30)
* Spui, “Nu contează, şi tu ai” (-8000)
MAREA ÎNTREBARE
* Ea întreabă: “M-am îngrăsat?” (-5) [Da, pierzi puncte indiferent de răspuns]
* Eziti cu răspunsul (-10)
* Raspunzi, “..Unde?” (-35)
* Orice alt răspuns (-20)
COMUNICARE
* Când vorbeste despre problemele ei, te arăţi interesat (0)
* Asculţi, peste 30 minute (+50)
* Asculţi, peste 30 minute, fără să te uiţi la TV (+500)
* Ea işi dă seama ca de fapt ai adormit (-4000)”
Eu personal, ca un romantic incorigibil , nu cred că lucrurile stau chiar aşa, sau cel puţin sper asta. Nu de alta dar la cum mă cunosc, voi fi mereu în negativ cu punctele.
Şi a început…
Deja uitasem că există şi ora 7.00 AM. Noroc că a început semetrul doi şi a trebuit să mă trezesc. Eventual. Reîntâlnirea colegilor a fost foarte emoţionantă. Aproape că i-am salutat pe câtiva. Eram prea concentrat asupra căscatului.
Primul curs, prima porţie de limbi straine: Analiză matematică. Noroc de covrigeii vanilaţi că intram in hibernaţie. Un coleg chiar dădea semne de viaţă:
“… şi dupaia folosim teorema… p—i mele.”
“Dacă eşti sigur, ridică mâna.”
Nu cred că îi îngrădeşte cineva accesul la învăţământ, mai ales când teoremele devin deodată interesante.
Aş vrea să cumpăr o silabă…
Că doar se mai duce omu la magazin când nu are ce îi trebuie… mai ales când trebuie să faci clătite. Mă văd faţă în faţă cu vânzătoarea şi încep monologu: ” Aş vrea şi eu o sticlă de suc, un kilogram de făină, 200 grame de seminţe de bostan şi…. ăăăăăăăăă….. încă ceva. Am uitat.”
Vânzătoarea foarte amabilă, arătând sentimente de empatie: “Nu te grăbi, mai am până inchid…. vreo 8 ore.”
Şi aşa începe jocul trivia. ” Este ceva care se foloseşte la gătit şi începe cu S.”
“Smântână?”
“Nu.”
“Scorţişoară?”
“Nu.”
“Sare?”
S-a strigat Bingo. Felicitări, aţi câştigat un client fidel! Mai jucaţi?
Poate ar trebui să fac asta mai des.
Începuturi… începătoare
La cererea unui bun prieten şi uneori amic de a-mi începe propriul blog, am răspuns hotărât: Când o ninge în iad!
Pesemne că s-a anunţat viscol pe acolo, căci iată-mă.
Mă simt obligat să menţionez şi restul clubului. Iulius – mândrul deţinător al unei curţi potrivite pentru grătare. Din câte cunoaştem are doar trei iubite: Alina, Oltcit şi Timişoreana. Al doilea inculpat este un om (sper) pe picioarele lui (cand nu bea) si se denumeşte Iulian. Arhivele sugerează o afinitate spre plăcerile carnale, asa că feriţi-vă. Ultimul membru este însuşi George, care va rămane anonim. Din cauza lui mă aflu acum în situaţia de a face blog.
Înainte de a încheia primul meu articol, vreau să explic un termen care se foloseşte des în cercuri restrânse: “ceferit”. Acest termen, folosit în asociere cu unele persoane, descrie stările de fericire, nepăsare, libertate, induse pe căi artificiale: suc de malţ, sirop de struguri fermentat şi alte asemenea. Termenul a apărut din necesitatea de a descrie un fiu de lucrător in transporturi feroviare, un ceferist…… anume pentru descrierea mea.
Şi lumea mai zice că nu mi-am adus contribuţia la înfrumuseţarea limbii române.