Ceferistu’

Desigur nu mă plâng. Da, cura a constat dintr-un singur aliment. Şi da, a ţinut o săptămână. Lumea care a citit ultimele două articole va crede ori că mint, ori că am luat-o razna. Desigur, înainte să vă panicaţi trebuie să menţionez ca acel unic aliment este o legumă (nu glumesc… chiar nu are carne leguma asta) tuberculoasă.

Hmmm.. tuberculoasă!? Mişto descriere. Voiam să zic că are tuberculi. Desigur că este atotputernicul CARTOF. Din motive total accidentale am fost nevoit să mănânc acest fruct al pământului, această minune culinară, acest Mesia botanic, o saptamână întreagă. Nu mă plâng. Dimpotrivă. Păcat că nu se întâmplă mai des astfel de accidente.

Desigur nu toate au fost roz săptămâna asta(metaforic vorbind… că nici nu aş vrea să fie roz atfel decât metaforic) că am importat un cadou din peregrinările mele prin Tecuci. Mai exact, am adus acasă o tuse puternică care evoluază uşor spre un început de sfârşit. Desigur azi au venit ai mei de la ţară şi am terminat cura de cartofi. Acum am inceput o cură cu altă legumă: PORCUL.

Wish me luck !

P.S.: Dacă ajung cumva la spital cu toxinfecţie alimentară şi ma bagă ăia la perfuzii, fac apel prietenilor să îmi aducă friptură de contrabandă.

Trezirea a fost dată la ore inumane: nici 10.00 AM nu era. Desigur eu am avut motivul meu să mă trezesc: Dimineaţa aduce cu ea un mic dejun. Vară-mea mai puţin dornică de trezire. Nu-i nimic. Doar nu o să fie singura care doarme. O trezeşte mătuşa. Mâncăm. Puţin aşa să avem energie de drum: ouă, salam, şuncă presată (din belşug). Terminăm. Uncheşul şi matuşica pleacă la casă (au şi apartament şi casă) să se apuce de preparat ospăţul din seara respectivă. Eu rămân acasă cu vara să instalăm uindous icspe (tradus windows xp). Mă apuc de treabă. Termin relativ rapid. Instalez antivirus. Surpriză. Tot ce înseamnă “.exe” e infectat. Ce să facem… vară-mea nu voia a pierde muzica şi pozele. Le mutăm pe o partiţie separată.

Formatez.

Reinstalez.

Drivere.

Programe.

Termin.

Hai la casă. Ajungem. Lumea deja începe să se adune. Verişoara vară-mii arunca priviri suspecte spre mine (de înţeles, doar era un intrus cu plete pe acolo). Apoi o întreabă:

“El e gagiul tău?”

“Ce-ai fată? El e vărul meu din partea lu’ tata.”

Se rezolvă dilema. Apare toată lumea. Începe o cină civilizată. De terminat oricum se termină…  să zicem mai puţin civilizat. Se adună mâncarea pe masă (deja îmi sclipeau ochii) şi se pune lumea pe basculat. Eu nicidecum mai prejos. Două porţii de ciorbă de burtă, două pulpe de pui (rasa Găinosaurus Rex, dacă judecai după marime) şi un piept (toate la grătar), o porţie de salată beuf şi după care tort.

Între timp se încep discuţiile, se golesc cănile de vin (a ‘inşpea oară). Găseşte lumea o chitară amărâtă (o coardă lipsă, una înnodată). Unchiul cântăreţ. Vine şi dedicaţia:

“Bagă una da să nu fie cu Foaie Verde.”

………………………………………….

“Mă căcai în fuuuunduuuu curţii…….”

Şi desigur nici un repertoriu nu e complet fără :

” M-am născut între Carpaţi măăăăiii…..”

Încep să compună rudele remixuri, variante personalizate, se mai duc încă ‘inşpe căni de vin. Se plictiseşte lumea de cântat. Încep povestirile.

” Mai ţii minte cand stateam şi făceam autostopu’? A oprit ala cu TV-ul (dubiţă mai veche). Noi în spate, el cu o gagică în faţă. Şi e drum lung între Galaţi şi Tecuci. Ne-o tăiat pi..rea. Şi doar nu era să îl deranjăm. Facea şi el o vrăjeală cu gagica. Noi cu rându. Unu stătea în faţa geamului să nu vadă, unu îşi facea nevoile în spatele dubiţei. Când ajungem la destinaţie, ne dăm jos. Omu vede lichid scurgându-se din spatele dubiţei… Mă o fi curgând ulei, benzină, lichid de frână. Bine că nu s-a înduplecat să miroasă.”

Poveştile continuă, dar eu cu vară-mea trebuie să plecăm iar în oraş. Asta este. Mergem, bem un suc. Ne plimbăm o leacă. Ne întoarcem. Mie iar îmi este foame. Hai la casă să halim. Ajungem, iar basculez. O porţie de ciorbă de burtă, o pulpă la grătar şi vreo 7-8 ciuperci (tot la grătar) cu smântână.

Cât am mâncat acea memorabilă sâmbătă, pot spune că aproape ştiu ce înseamnă pentru o femeie travaliul.

Mi-am petrecut sejurul în Tecuci, metropola tuturor posibilităţilor. După o călătorie pe tren (personal) în cabină cu 5 ceferişti deja eram pregătit pentru distracţii. Că doar de aia am vizitat Tecuciul… să particip la majoratul vară-mii. Sosesc în gară. Telefon mătuşa

“Am ajuns. Sunt în faţa gării.”

“Bine, hai că vine acum Tonu (unchiul Antonel) cu maşina.”

Şi în nici 10 minute opreşte unchiul în faţa mea cu un Merţan în 2 uşi, 4 locuri (să văd dacă ghiciţi despre care merţ vorbesc). Un mostru. Maşină de servici. Maşina personală este un Clio Symbol. În fine, ajungem acasă, îmi dă cheia, el se întoarce la servici.

La 11.00 vine vara de la şcoală.

“Laaaaaa Muuuuuuuulllţii Aaaaanii!”

Se împart nişte pupici şi un cadou, apoi hai să mâncăm. Ea un ardei umplut, eu doua castroane de ciorbă. Terminăm, telefon mătuşa. Până vine acasă poate tăiem ingrediente pentru salată Beuf. Desigur… de ce nu?. Începem. Eu mă ocupam de carne: o felie mie două la salată, desigur. Terminăm. Vine mătuşa.

“Hai nu mănânci?”

“Abia am mâncat, dar nu-i problemă, mai incape.”

Terminăm. Mă foiesc puţin pe le teveu. Vine unchiu.

“Hai Andrei să mâncăm.”

“Hai.” ce naiba, nu sunt la regim.

Terminăm de mâncat… iar. Deja era târziu. Hai să mergem prin oraş. Ne găsim cu Dada (izbitul vară-mii) şi merem în Ramfu (un club). Luăm loc, comandăm ceva, vorbim. Dar cum nu se putea să iasă prea bine, îşi fac apariţia doi “roackeri”. Unu din ei mi-a captat atenţia prin masculinitatea ce o emana: tricou cu emblema “Viva la revolucion” pe care era scris (cu marker-ul) “kill your idols”. Desigur şi el fuma (am observat că aproape tot tecuciul fumează) dar nu orice ţigări, ci ţigări pentru bărbaţi adevăraţi: Vogue (slim-uri). Clar. Bărbatul secolului. Desigur el nu fusese invitat să stea cu noi. Varsă un suc. Dada ii atrage atenţia. Replica:

“Unde vrei să rezolvăm asta? Aici sau afară?”

Se ridică uşor, apucă scaunul si vrea să i-l spargă de cap. Ratează. Colectează nişte pumni. Intervine lumea. Se despart. Se calmează spiritele.

Tipul vorbeşte primul:

“Ştii eu sunt beat. Nu trebuia să mă provoci.” în jurul ochilor deja apăruse o culoare albastrie foarte sănătoasă.

Termină sucul. Pleacă.

Dada: “Băi care m-a ţinut de stânga, că cu aia dau mai bine?”

Terminăm şi noi. Plecăm. Prea devreme. Hai la o pizza (şi aşa nu mai mâncasem de mult). Halim cate o pizza. Se face 2. Plecăm acasă.

Asta e. Trebuie să ne pregătim pentru a doua zi: petrecerea în familie.

To be continued (în următorul post)

Azi la facultate am aflat o veste cât se poate de rea. Proful nostru se internează în spital şi săptămâna asta nu vom face nici unul din cursurile lui (în număr de 5). Cu părere de rău şi un gol în sufletul nostru de elevi silitori va trebui să stăm acasă. Desigur eu mi-am găsit rapid o ocupaţie de după-amiază. Am fost la cumpărături cu sormea. Desigur lucruri strict necesare unui student: 13 coli hârtie semi-ciocan, tub 200 ml acrylic alb, 50 ml acrilic galben, pensulă subţire, set creioane pelikan şi 20 de pulpe de pui. Toate necesare unui student normal. În special pulpele.

Terminăm, împachetăm şi mergem spre casă. La doar 200 metri trece pe lângă noi un magazin cu rochii de mireasă.

Sormea, etuziastă:

“Hai să ne uităm la rochii.”

“De ce? Ai planuri?”

“Păi peste 3 ani cred că mă mărit” …. Presupun că niciodată nu e prea devreme să planifici.

“Perfect. Vin să vă fac o cântare de nuntă.”

“Cum vrei dar o să fie greu de cărat chitara.”

“De ce?”

“O să fie nuntă de motociclişti.”

Acum eu ştiam că a te însura este un fel de act sinucigaş… dar pe doua roţi şi pinguinizat… mă depăşeşte. Măcar îşi asigură din start o portiţă de scăpare: dacă are vreo mustrare de conştiiţă, pierde din “greşeală” controlu şi s-a terminat.

Oricum eu le doresc tot binele şi Iulian (viitorul nefericit) are tot respectul meu…… De când mă rog să apară cineva s-o ia pe sormea de pe capul meu.

Azi m-am plictisit de minune. Iar. Oricât am mâncat, oricât am dormit, încă îmi este somn şi foame (mai mult ca de obicei, că oricum sunt mai mereu înfometat şi obosit). Asta prevesteşte o săptămână “bună” la facultate. Abia aştept. Deja parcă mă văd întrând în comă intelectuală. Sinapsele se vor bloca, creierul va înceta să funcţioneze (bine, el oricum lucrează foarte auster…. să conserve energie, desigur) ochii se vor fixa pe un punct fix in spaţiu (cu putin noroc va fi un sutien ceva :-”) mandibula va coborî puţin şi un mic şirag de salivă va începe să coboare alene pe bărbie. Dar e mişto să fii student. Cel puţin aşa am auzit. Cine ştie, poate voi vedea şi eu minunea asta. Până atunci mă mulţumesc cu săptămânala legumificare servită de diverşi profesori. Măcar de mi-ar fi trebuit aşa ceva pentru viitoarea profesie. Dar ca orice sistem socialist, expresia “Cu cât e mai mult cu atât e mai bine” este încă pusă în aplicaţie de sistemul de învăţământ.

Gutte Nacht.

Aseară iar am reuşit. Iar am dormit acasă. La altcineva. Vorba vine dormit, că toată noaptea am stat şi ne-am distrat. Şi cum am avut nevoie de putere calorică să ne menţinem forţele, a trebuit să prepar o mică gustare: ceva rapid cât să nu zicem că nu am mâncat

.

O poză este cât o mie de cuvinte, nu?

Cred că toată lumea a auzit despre Murphy şi faimoasele lui legi. Ceea ce puţini ştiu este că Murphy a existat. Identitatea lui, ca şi originea apariţiei primei legi – singura originală – au fost dezvăluite într-un articol în anul 1977 în ziarul american “Los Angeles Times”. Totul s-a întâmplat în anul 1949, la baza Forţelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, în timp ce se lucra la proiectul MX981. Căpitanul Ed Murphy era un inginer, angajat a lui Wright Field. Enervat de proasta funcţionare a unei curele de transmisie, datorită defectuoasei îmbinări la capetele curelei el a exclamat “Dacă e vreo posibilitate să o facă prost, o va face!” – referindu-se la tehnicianul care a îmbinat greşit capetele benzii.

Câteva săptămâni mai tarziu, la o conferinţă de presă, colonelul Stapp a afirmat că rezultatele excelente pe care le-au obţinut de-a lungul a câţiva ani, se datorează “încrederii noastre absolute” în ceea ce el a denumit atunci legea lui murphy.

Desigur in zilele noastre de la o expresie s-a ajuns la o adevărată legislaţie a lui Murphy

Zâmbeşte! Maine va fi mai rău!

Dacă ceva poate merge prost, va merge prost.

Dacă ceva NU poate merge prost, va merge prost.

Dacă ştii că ceva nu poate merge prost şi îţi iei toate măsurile de precauţie corespunzătoare, atunci altceva va merge prost.

Când lucrurile merg prost undeva, au tendinţa să meargă prost oriunde.

Lucrurile care merg prost nu se termină niciodată.

Lucrurile merg mai prost sub presiunea preocupării de a le face să meargă bine.

Dacă un lucru este facut prost de destul de multe ori el devine corect.

Lasate în voia lor, toate lucrurile merg din rău în mai rău.

Atunci când faci un lucru bine din prima încercare, necazul este că nimeni nu apreciază cât de dificil a fost.

Dacă ai fi ştiut ce făceai, probabil că te-ai fi plictisit. Dar fiindcă eşti plictisit, nu înseamnă că ştii ce faci.

Planificarea atentă nu poate înlocui norocul chior.

Dacă nu reuşeşti din prima, încearcă să nu pari prea uluit.

Dacă o felie de paine cu unt cade, cade întotdeauna cu untul în jos.

Murphy este un optimist.

E uşor să vezi partea pozitivă a problemelor celorlalţi.

Omul este întotdeauna gata să moară pentru o idee, cu condiţia ca acea idee să nu-i fie prea clară.

Dacă te simţi bine, nu fi îngrijorat, va trece.

Suma inteligenţei pe planetă este constantă, însă populaţia se află într-o continuă creştere.

Originalitatea este arta de a nu-ţi dezvălui sursa.

Dacă doi oameni sunt de acord în toate privinţele, poţi să fii sigur că doar unul dintre ei gândeşte.

Un diplomat este cineva care-ţi poate spune să te duci la dracu în aşa fel încât să aştepţi cu nerăbdare călătoria.

Dacă creierul omenesc ar fi îndeajuns de simplu ca să-l înţelegem, am fi prea simpli ca să-l înţelegem.

La originea oricărei erori care este atribuită computerului vei găsi cel puţin două greşeli umane, incluzând-o pe aceea de a da vina pe computer.

Definiţiile lui Murphy privind sistemele computerizate:
Hardware: Acele parţi ale sistemului pe care le poţi lovi cu piciorul.
Software: Acele parţi ale sistemului care nu funcţionează.
Hard disk: Acea componentă a sistemului care înţepeneşte în momentul cel mai nepotrivit cu putinţă.
Periferice: Acele componente care sunt incompatibile cu sistemul tău.
Imprimantă: Acea componentă a sistemului care se blochează când nu te uiţi la ea.
Cablu: Acea parte a sistemului care e prea scurtă.
Mesaj de eroare: O solicitare de aprobare a distrugerii propriilor tale date.
Fisier: Acea parte a sistemului care nu poate fi gasită.
Procesor: Acea componentă a sistemului computerizat care este depasită tehnologic.

Indiferent ce cauţi pe internet, cel puţin un site pornografic se va potrivi cu criteriile tale de căutare.

Toţi avem tăria să îndurăm nefericirea altora.

Nimeni nu ştie ce este adevărata fericire până nu se căsătoreşte, … dar atunci e prea târziu.

Dacă nu ai nevoie de ceva şi nici nu-ţi doreşti acel ceva, întotdeauna se gaseşte din belşug.

Un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor guvernului.

Ideea este să mori tânăr, dar cât mai târziu posibil.

Celibatul nu este ereditar.

Acei care nu studiază istoria îi vor repeta greşelile. Acei care o studiază vor găsi alte căi de a greşi.

Adevărul întotdeauna învinge… în 3 cazuri din 7.

Sunt trei feluri de a face ceva: o faci tu, angajezi pe altcineva, sau le interzici copiilor tai să o facă.

Dacă ceva funcţionează, nu-i bine să-l repari.

Cine râde la urmă, gândeşte mai încet.

Probabilitatea de a caştiga la loterie este un pic mai mare dacă cumperi un bilet.

Nu fi preocupat de evitarea tentaţiilor, căci pe masură ce îmbătrâneşti încep ele să te evite pe tine.

Concluzia este momentul în care te-ai plictisit să mai gândesti.

Indiferent cu ce se ocupă oamenii de ştiinţă ei obţin întotdeauna o armă.

Atunci când l-a creat pe om, Dumnezeu şi-a supraestimat într-o oarecare măsură capacităţile.