Şi din nou…
… sunt plăcut surprins de anumite persoane. Acum 3 zile am avut o “discuţie” cu cineva la care ţin. Am spus ce aveam pe suflet. Dar cine ştie, poate doar aveam nevoie să mă descarc pe cineva. Oricum, important este că am zis unele lucruri, păreri personale. Şi discuţia nu a mers tocmai bine. Spre sfârşit deja ştiam că va fi ultima discuţie cu acea persoană în calitate de prieteni.
Azi însă am avut o surpriză plăcută. Acea persoană a reuşit să treacă peste ce am îndrugat şi a aruncat câteva vorba şi în direcţia mea. Nu multe, doar destule pentru a semnifica o şansă.
Când stai să te gândeşti, faptul că nu avem decât prisma personală prin care să judecăm anumite lucruri, ne face să personalizăm adevărul, să-l facem “adevărul nostru”. Este imposibil de zis care este adevărul cu adevărat, este prea relativ.
Temă de gândire: 2+2=4… adevărat? Da, dar de ce? Dacă mâine când ne trezim, 90% din oameni va spune că 2+2=7, atunci care ar fi adevărul?
Iulius - Club Doisprezece Terese a zis,
august 12, 2008 la 7:56 pm
Dacă mâine 2+2 = 7 s-ar strica toate regulile vieţii (care şi aşa sunt de rahat), ar deveni totul haos complet.
Oricum, se pare că există o mare balanţă în regulile universului, astfel încât NIMENI nu poate avea absolut tot. Unii se bucură de ceva, dar le lipseşte “altceva”, alţii se bucură de “altceva” dar le lipseşte “ceva”, and so on.
Singurul lucru bun de făcut, este să dai totul din tine pentru a-ţi crea o viaţă bună.
P.S : Friends…. so hard to figure out the perfect combination…
iulianxxl a zis,
august 13, 2008 la 8:27 pm
poate,faptul ca ai spus ce aveai pe suflet a contat, mai mult decat iti poti inchipui, atat pentru tine cat si pentru persoana in cauza,consolidand raportul dintre voi.Deseori suntem obligati de imprejurari sa avem diferente de opinie cu persoane dragi noua si suntem pusi in fata unor alternative:de a rani sau nu orgoliul persoanei respective.varianta A:ii dai dreptate doar pentru a o face sa se simta bine,chiar daca parerea ta nu este tocmai pe masura;varianta B:apuci taurul de coarne si,cu riscul unei dispute,iti spui punctul de vedere in ceea ce priveste subiectul.In amandoua cazuri vei merge mai departe in relatia ta DAR, mai tarziu,rezultatele nu vor mai fi aceleasi…iti va reprosa ori lipsa de coloana vertebrala,ori obraznicie….dar va conta enorm ceea ce o sa simti tu pentru propria-ti imagine.Am trait cazuri in care 2+2=3 si 90%din auditoriu era pentru aceasta formula…si nu a devenit un haos!! (am martori)
iceduchess a zis,
august 15, 2008 la 10:01 am
Si acum dupa ce ai facut acest pas,regreti?O persoana foarte draga mie are o vorba care o zice destul de des: “nu imi pare rau pentru ce am facut,imi pare rau ce nu am facut…” intr-o prima faza mi s-a parut ca de fapt se bat cap in cap aceste doau afirmatii…dar de fapt in viata asa e.Nu-ti fie frica sa zici ce gandesti dupa vei regreta ca nu ai facut-o si te vei intreba tot timpul -Si daca ziceam …cum ar fi fost acum? indrazneste si vei afla.cred ca ai facut bine ce ai facut,nu are rost sa ne ascundem dupa degete.poate ca acum vei avea curajul sa mergi mai departe indiferent.eu in situatia ta m-asi simti libera si impacata cu mine insami.
Multa bafta