Ceferistu’

Zilele astea m-am simţit foarte melancolicos la capitolul muzică. Îmi aduc aminte când am văzut prima dată videoclipul următor. Fiori pe coloană. Foarte frumos realizat. Urmăriţi chiar şi cei care nu aveţi tangeţe cu rock-ul. Are mici intervale în care este un fir narativ. Realităţile războiului.

Ieri fost Iashington City.

Distrat mult.

Băut vin şi bere.

Mâncat cartofi şi fripturi. Şi ciuperci.

Dormit la 5 dimineaţa.

Trezit la 10. Înjurat.

Distrat. Râs de blondă.

Restaurant şi McDonald’s.

Tren Cluj-Galaţi înapoi. Cu george.

Mers 10 km, apoi oprit 1 oră. Înjurat toată scara ierarhică CFR.

Ajuns acasă 12 fără ceva.

Mâncat. Dormit.

După ce luni seara am pus de un grătar “de-al nostru”, cu multă bere, carne şi veselie şi după 2 victorii şi o înfrângere pe tabla de şah, am zis să dorm măcar 5 ore. Şi nici că am dormit mai mult. Dar până la urmă nu contează cum arăţi/miroşi când te înscrii la facultate. Important este să ai bani la tine şi sa te recunoască lumea cu buletinu în mână. Marţi la 12.00 eram deja student în anul 2 la cadastru.

Dar cum trebuia să sărbătoresc noul statut, am prins un maxi-taxi spre ţară, unde mă aştepta lumea… cu grătar. Nu ştiu cum, dar a trebuit să mă forţez să halesc 2 zile la rând numai grătar… a fost un chin suprem. După ce mi-am revenit am intrat direct în partea sportivă: zdrobit, tescuit… degustat. Ca la cules (aviz amatorilor). Spre marea mea bucurie partea mai grea (culesul) era deja terminată, deci nu a fost nevoie să îmi târăsc hoitu pe dealuri culegând struguri.

După ce am terminat de umplut butoaie, am servit un pui de somn (un fel de semi-comă). A doua zi, şofer spre ceilalţi bunici. Acolo, altă mâncare, alte sporturi. Încă o zi de mâncat, cules, mâncat, dormit, mâncat… etc. Seara încă o porţie de hibernare… până pe la 5 dimineaţa când fiziologia se vroia golită. Ies pe uşă şi mă uit în sus… pentru o clipă rămân blocat… o sumedenie de stele cum nu vei vedea niciodată la oraş. Norocul face ca tocmai în acea clipă să treacă şi un meteor prin atmosferă şi să îmi pot pune o dorinţă. Aproape că uitasem de fiziologie.

Frumos, frate.

A doua zi acasă. Sporturile de toamnă încheiate cu succes. Şofer fiind, am reuşit să mai urechesc puţin maşina… 120 cu mama în dreapta… probabil aş fi aflat la cât se căpăceşte dacă eram singur.

De câteva zile sunt puţin răcit. Ciudat, că de obicei nu sunt genu de om bolnăvicios. O fi vârsta de vină. Eh, asta este… cine vrea să fie sănătos mereu?

Am împrumutat de la ai mei încăpăţânarea de a nu folosi medicamente decât în cazuri extreme. Apelez la leacuri mai băbeşti… ceaiuri, inhalaţii, râs. Că veni vorba… banc:

O tipă mergea pe stradă când un tip se gândeşte s-o abordeze :

“Nu cumva avem acelaşi drum, frumoaso?”

“Nu cred”

“De ce?”

“Pentru că eu nu mă duc în p***a mă-tii”

Este singura variantă găsită pe youtube. O melodie… divină. (părerea mea).

… îmi aduc aminte de mentorul meu portocaliu vărgat, fomist şi lenos. Garfield. Şi când mă compleşeşte melancolia, întind un pointer alene spre firefox şi google-uiesc numele lui. Apar zilnic cu un anumit ziar american (probabil, neinteresant). Imposibil să nu găsesc ceva care să aducă un zâmbet pe chipul unui ceferist. Din producţia de luna asta am selectat ceva gustos şi pentru voi:

Complet stupid? De acord… dar voi nu-l cunoaşteţi cum îl cunosc eu.

… acest articol recent pensionatului nostru grătar. Aseară ne-a gândit să dam o mică petrecere în cinstea serviciului adus de-a lungul anilor, înainte să se retragă definitiv la ţară. Am alcătuit rapid un meniu decent: mici, cârnaţi şi piept de pui; am adoptat şi două baxuri de doze (de bere desigur), blonde şi brunete, şi o sticlă de vin.
Locaţia: stadion, fix lângă benzinărie
Participanţi: Subsemnatul, Canis Beţivus (lupul turmentat), Iulius, Schumi, Tenia, şi în premieră Marius, Flory, Vali, Iulian

După o mică încălzire am început s-o ardem. Carnea….. Pe grătar. Modestia mă înpinge să afirm că sunt un foarte bun bucătar matol la lumina lunii. Cât am fost eu ocupat cu friptul, restul au găsit ocupaţii diverse: Schumi a scos untu din Iulius la table care, de ciudă probabil, l-a luat pe George de o aripă şi au mers la un mic drift pe iarbă udă. Toate bune şi frumoase până la un foarte frumos “POC” venit dinspre căruţa (Logan diesel) lui Marius. Destul de suspect, era foarte aproape de bara porţii. Spre mare lui fericire, nimic grav.

După ceva timp (şi câteva telefoane interurbane), mititeii au terminat de sfârâit, aşa că ne-am pus pe halit. Toţi au părut satisfăcuţi. De talentele mele de bucătar matol. Eu încă nu mă exprim. Abia peste încă o zi fără internări cu toxinfecţii şi voi fi şi eu mulţumit.

Am terminat, am împachetat gunoiul (am luat şi puţin din gunoiul altora… din greşeală) şi ne-am întins spre casă. Căruţa s-a întins puţin cam mult… cam până în grădina blocului. Noroc că nu era gard. Şi gaura de canal era acoperită. Şi copacul din faţă era mic.

După puţine dezbateri am hotărât să mergem la un baschet.. era abia 2 a.m., ce naiba. După câteva mingi aruncate aiurea, zeci de ratări şi vreo doua trânte, ne-am lăsat păgubaşi.

Înapoi în cartier, eu m-am retras, ceilalţi continuând distracţiile.

Noapte bună.

… şi eu zilele astea două link-uri spre youtube care au adus un zâmbet laaaarg pe faţa mea.


P.S. Sincere scuze pentru coloana sonoră a celui de-al doilea clip.

În urma lipsei de activităţi mi-am propus să mai vizionez o porţie de filme. Câteva cât să umplu vreo săptămână. Deja beţivu mi-a recomandat un film care pare foarte promiţător: Schindler’s List. Ultimul film de genul ăsta a fost The Pianist, care mie personal mi-a plăcut la nebunie.
Aştept sugestii de filme ce merită vizionate. Mulţumesc!

Sâmbătă dimineaţa a început un episod interesant din viaţa mea. Prima mea lucrare topografică mare. În Tulcea. Desigur a trebuit să mă trezesc devreme să prindem primul bac. La 4.20, telefonu zbârnâia la urechea mea. Nu ştiu de ce, dar pentru a opri zgomotul infernal am început să dau cu perna în telefon. Abia după ce juma de neuron a început să funcţioneze am pus mâna pe telefon şi am scăpat de zgomot.

Apoi am luat un taxi până la locul adunării. Am făcut cunoştinţă cu un alte persoane.

“Salut. Eu sunt Cătălin şi ea e Gabi, soţia mea.”

“Salut. Andrei.”

“Adică eşti văru.”

Şi uite aşa am rămas cu numele de văru pe toată durata weekendului.

A urmat lungul drum spre Satu Nou ( jud. Tulcea). La ora 7 dimineaţa erau 9 grade. La 12, erau 34. Ajungem la destinaţie pe la ora 9, căutăm pe primar, care era la cules porumb. Îl găsim, discutăm, ne arată ce avem de măsurat şi pleacă. Îl înjurăm, ne dezmorţim şi ne apucăm de lucru. Dar desigur orice muncă la români începe cu o pauză, aşa că am băgat nişte pate bucegi cu brânză.

Începe munca efectiv. Noroc că nu era prea mare parcela ce trebuia măsurată. Doar un mini-munte de 60 ha. Ne încurajăm: “Poate în 5 ore terminăm.” Şi dăi frate muncă. Am mers pe jos în lungul şi-n latul dealului de nu îmi mai simţeam călcâiele. Pe caniculă. Doar vreo 10 km de teren accidentat, nimic altceva.

Am văzut mici tornade, de vreo 2-3 metri diametru, care ridicau praful la vreo 300 m în aer. Priveliştea foarte frumoasă. Am terminat exact în timpul estimat de noi… spre marea noastră bucurie. Acum puteau să îşi contruiască angajatorii turbinele lor eoliene.

La 6 deja eram pe drum spre mare, că după atâta muncă oricine merită o perioadă de relaxare. Am aflat nişte mici secrete ale topografilor: “Niciodată să nu pleci la muncă fără grătar, văru.” sau şi mai elocvent “Niciodată să nu mănânci pe stomacul gol.”

La 7 jumate deja eram în camping, începusem să instalăm cortul, grătarul, masa, scaunele. Luam nişte pahare de vin, mai discutăm şi pe la 8 am fost să testăm apa. Marea era numai a noastră. Nu mai era nici un alt dement la 8 jumate în apă… doar 2 ingineri şi un student. Dar nu am putut rezista unui scăldat sub clar de lună.

Revenind pe uscat, începe stomacul sa facă scandal, aşa că punem de un jar rapid. Două ore mai târziu, vinu curgea, friptura dispărea, lumea se veselea, restul campingului nu dormea :-”.

A doua zi se dă trezirea, se mai haleşte câte ceva şi mergem la o baie în mare. După jumate de ora de bălăceală, dăm o fuga până în Mamaia (noi fiind în Năvodari) pe plajă. Am trecut pe lângă o porţiune de plajă pentru nudişti (şi vreo 2 nudiste), am văzut o meduză eşuată, 2 piţi în devenire şi mulţi alţi oameni veseli. Ajunşi în staţiune, ne găsim o terasă, halim ceva, bem vreo 2 beri şi mergem înapoi în năvodari.

Încă o balaceală scurtă şi ne apucăm de împachetat… deja era 4 jumate. Terminăm de strâns lucrurile, salutăm marea şi ne vedem de drum că voiam să prindem bacu. La intrare în Babadag ne oprim la un restaurant ( restaurant 2 Iepuraşi) pentru o porţie de mâncare. Aveau o mini grădină zoologică: 4 struţi, 2 căprioare, nişte fazani, vreo 5 bibilici, un berbec şi o ciută. Lumea foarte încântată de struţi. Aşteptăm chelneriţa care nu voia să apară. “Văru, fă-i un semn când o vezi. Semn dinăla cu burtă mare, de 9 luni.” În jumătate de oră ne punem pe halit. Saramură de pui pe jar cu mămăliguţă.

Terminăm, plătim, plecăm. Am zis să mai economisim timp luând o scurtătură prin Slava Rusă. Noroc de scurtătură că altfel ajungeam prea devreme. 7 km cu viteza întâi (infrastructură românească, frate).

Am ajuns la bac fix să prindem pe ultimul. Ajuns acasă, nebunii aşteptau (George, Tenia, Schumi… etc). Abia aşteptau sa ajung să puteam merge la plajă (că sigur nu mă săturasem). Încă o noate de distracţii.

Acum stau şi scriu, plin de creme şi dureri. Mi-am făcut un bronz până la sânge, abia mă pot mişca.