Ceferistu’

… subiect mai controversat: Manele. Înainte să aruncaţi cu pietre sau să aclamaţi, încerc să expun problema cât mai imparţial.

Manelele sau muzica de manele constituie un gen muzical, originar în comunităţiel etnice de rromi din România.

Genul are influenţe din muzica populară armână, greacă, turcă, arabă şi sârbă şi din muzica lăutărească românească; este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din, practic, toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (de la muzică pop, rap sau hip hop, muzică dance, tehno până la jazz, rock sau chiar muzică cultă). Muzica de manele, cu o istorie relativ scurtă (de ordinul a câteva decenii) a devenit cu timpul un gen muzical apreciat în spaţiul vorbitorilor de limbă română.

În ţară există un număr semnificativ de ascultători de manele (apreciate în special de tineri), cu predilecţie în zonele rurale şi în cartierele sărace de la oraş. Fenomenul este însă prezent şi în Bulgaria (cealga), Serbia (turbo-folk), Albania (tallava), Grecia (gr. laïká) sau în Turcia (arabesk).

În lipsa unor studii riguroase din partea muzicologilor, dezvoltarea manelei moderne poate fi expusă doar la modul intuitiv, cu şanse semnificative de a comite erori. Nici interesul practicanţilor şi iubitorilor genului pentru trasarea istoriei lui nu este mai ridicat, astfel încât nu există publicaţii cu acest specific până în ziua de azi. Chiar şi discografiile muzicienilor sunt puţin şi imprecis cunoscute, îndeosebi pentru materialele produse înainte de anii 2000.

Muzica de manele, fiind un gen în mare parte comercial, este promovată prin producerea de videoclipuri. Există o diferenţiere clară între cântăreţi în funcţie de bugetul investit în acest scop. Astfel, muzicienii puţin cunoscuţi apelează la reţete deja existente, inspirate din videoclipurile pentru muzica hip-hop: cântăreţul (cântăreaţa) se află în studio sau într-o altă locaţie (de obicei, de interior), înconjurat de dansatoare (sau, mai rar, dansatori) şi este filmat în timp ce cântă. Vestimentaţiile celor ce apar în imagine sunt provocatoare şi creează, de regulă, un contrast vizual între cântăreţ şi dansatori. Filmările, adesea stângaci realizate şi montate, îl au în centru pe cântăreţ. Nivelul calitativ al acestor producţii este scăzut, mai ales din cauza solicitării intense a echipelor de filmare şi a realizării în regim de „bandă rulantă”.

Părere personală despre manele: lipsă de originalitate. Singurul lucru care îmi place la manele este coloana sonoră dansantă (care este luata de la muzica lăutărească). Sfatul meu… dacă ai chef de manele.. mai bine bagă o lăutarească.

Şi un exemplu (dacă nu e bun, nu aruncaţi cu pietre – nu mă pricep)