Ceferistu’

… este de fapt modul nostru de a vedea viaţa. Nimic nu mai este simplu, absolut totul trebuie analizat, trebuie găsite înţelesuri ascunse, totul este complicat.

Lucru destul de amuzat totuşi este faptul că oglinda ca metaforă sau ca simplu obiect este atât de comună în viaţa noastră, încât nici nu ne dăm seama de efectul ei. Ne trezim dimineaţă, ne spălăm pe dinţi, avem în faţă o oglindă (în cele mai multe cazuri)… vedem ce feţe triste avem că niciodată nu suntem destul de odihniţi pentru a începe o nouă zi de “viaţă”. Ne pregătim să ieşim în oraş, iarăşi ne petrecem jumătate de oră în faţă oglinzii (o medie pentru băieţii… nu am nici o idee cât timp alocă fetele în faţa oglinzii pentru o astfel de ocazie). Totul se învârte asupra acestei nevoi de a ne simţi siguri pe noi prin simplu aspect. Prea puţin se mai pune accent pe trăsături de caracter. Desigur, nu voi fi ipocrit să spun că aspectul este irelevant într-o relaţie de orice gen, dat fiind faptul că o primă impresie este mereu bazată pe aspect.

De ce această discuţie? Simplu. Seara aceasta am fost la distilat nişte dicuţii cu 2 amici. Şi desigur că după ceva bere şi vin, s-a simţit nevoie de “a elibera presiune”. Şi simplul fapt că gazda nu avea o oglindă în baie, îmi părea atât de ciudat, de nou. Ne-am obişnuit să ne vedem trăsăturile obosite în geamul de la clădirile pe lângă care trecem, în oglinzile din cluburi, đin băile oricărui local, încât absenţa ei într-o baie sare în ochi. Adică cum să nu văd ce fel arăt după ce am băut 1 litru de bere, jumate de vin şi 200 ml de lichior? Ce fel de civilizaţie e asta?

O prostie. Simplu o prostie. Oare nu suntem sătuli de noi? Eu sincer prefer să stau să mă uit 3 ore la chipul unei fete frumoase decât să pierd 1o minute uitându-mă la “trăsăturile mele masculine după care se dau în vânt fetele”. Şi totuşi simt lipsa unei oglinzi în baie. Aproape îmi este frică de ce devine societatea. Şi eu cu siguranţă nu fac excepţie.

P.S. Articol scris sub influenţă.