… este de fapt modul nostru de a vedea viaţa. Nimic nu mai este simplu, absolut totul trebuie analizat, trebuie găsite înţelesuri ascunse, totul este complicat.

Lucru destul de amuzat totuşi este faptul că oglinda ca metaforă sau ca simplu obiect este atât de comună în viaţa noastră, încât nici nu ne dăm seama de efectul ei. Ne trezim dimineaţă, ne spălăm pe dinţi, avem în faţă o oglindă (în cele mai multe cazuri)… vedem ce feţe triste avem că niciodată nu suntem destul de odihniţi pentru a începe o nouă zi de “viaţă”. Ne pregătim să ieşim în oraş, iarăşi ne petrecem jumătate de oră în faţă oglinzii (o medie pentru băieţii… nu am nici o idee cât timp alocă fetele în faţa oglinzii pentru o astfel de ocazie). Totul se învârte asupra acestei nevoi de a ne simţi siguri pe noi prin simplu aspect. Prea puţin se mai pune accent pe trăsături de caracter. Desigur, nu voi fi ipocrit să spun că aspectul este irelevant într-o relaţie de orice gen, dat fiind faptul că o primă impresie este mereu bazată pe aspect.

De ce această discuţie? Simplu. Seara aceasta am fost la distilat nişte dicuţii cu 2 amici. Şi desigur că după ceva bere şi vin, s-a simţit nevoie de “a elibera presiune”. Şi simplul fapt că gazda nu avea o oglindă în baie, îmi părea atât de ciudat, de nou. Ne-am obişnuit să ne vedem trăsăturile obosite în geamul de la clădirile pe lângă care trecem, în oglinzile din cluburi, đin băile oricărui local, încât absenţa ei într-o baie sare în ochi. Adică cum să nu văd ce fel arăt după ce am băut 1 litru de bere, jumate de vin şi 200 ml de lichior? Ce fel de civilizaţie e asta?

O prostie. Simplu o prostie. Oare nu suntem sătuli de noi? Eu sincer prefer să stau să mă uit 3 ore la chipul unei fete frumoase decât să pierd 1o minute uitându-mă la “trăsăturile mele masculine după care se dau în vânt fetele”. Şi totuşi simt lipsa unei oglinzi în baie. Aproape îmi este frică de ce devine societatea. Şi eu cu siguranţă nu fac excepţie.

P.S. Articol scris sub influenţă.

… să scriu despre filmele care le văd. În principal, fiindcă nu văd multe, dar şi pentru că multe nu sunt excepţionale. Bune, da… dar nu excepţionale. Desigur fiecare are părerea lui despre ce înseamnă “excepţional”, dar cum blogul ăsta este “Ceferistu”, o să aflaţi doar despre ce găsesc eu excepţional.

Plictisit de jocuri şi de facultate (ca orice student, de altfel), am zis să îmi dedic câteva ore pe noapte să mai vizionez câte ceva. Am văzut Terminator 3 şi 4, filme bunicele. Am treminat de vizionat Seinfeld ( în sfârşit). Finalul a fost… ciudat. Un serial bun, dar parcă totuşi îi lipseşte ceva. Am văzut District 9, un SF de asemenea bunicel. Însă nu despre astea vreau să scriu.

Ce vreau să vă recomand este alt film, anume Good Will Hunting. Cei care au văzut Finding Forrester şi au fost încântaţi de el, cel mai probabil vor fi încântaţi şi de Good Will Hunting. O combinaţie ciudată de actori s-a regăsit în acest film şi sincer chiar nu ştiam la ce să mă aştept. Rol principal Matt Damon (despre care chiar nu am mai auzit) iar două roluri secundare Ben Affleck şi Robin Williams. Ben Affleck fiind şi unul din scriitori, chiar nu aveam idee cum va fi filmul.

Finding Forrester m-a încântat de 3 ori până acum, şi deşi sunt sigur că aş putea să îl vizionez de cel puţin încă 10 ori fără probleme, parcă totuşi nu aş face-o. Este ceva care vrei să ai doar din când în când, ceva care să pară mai exclusivist, să fie mereu aproape o noutate. Este prima oară când am văzut Good Will Hunting şi sigur nu va fi ultima oară.

Şi dacă trailerul nu v-a convins să îl vizionaţi, am să vă spun o glumă auzită în film.

Un pasager într-un avion stătea şi îşi vedea de treaba lui. La un moment dat, intercomul din cabina pilotului se deschide, iar acesta anunţă pasagerii că se află la altitudinea de 35.000 metri. Pune microfonul jos, dar nu îşi dă seama că nu l-a închis. În momentul următor se aude cum îi spune copilotului:

-Ce am acuma nevoie sunt un sex oral şi o cafea.

Auzind asta, stewardesa fuge spre cabina pilotului să îi spune să închidă microfonul. La care pasageru se ridică şi-i spune:

-Nu uita cafeaua.

Vizionare plăcută.

P.S. Este ora 2.02 am, deci fiind trecut de 00.00 ţin să urez La Mulţi Ani bunului meu amic Iulius. Să trăieşti să obţii tot ce vrei, şi să bei un pahar şi pentru mine.

… sau poate operaţi estetice mai “speciale”. Lucruri pe care eu le-aş încadra uşor sub denumirea de body art. Am început să apreciez acest gen de artă cam în perioada când orice puştan devine… mă rog, un puştan mai mare. Adică prin liceu, când hormonii zburdau liberi prin sistem şi muzica “zvăpaiată” era ceva sfânt. Desigur că atunci şi poeziile sumbre sau îmbrăcămintea ciudată văzută la cântăreţii preferaţi erau de natură aproape divină, dar spre deosebire de acestea, body art-ul a rămas încă în admiraţia mea chiar şi după ce tricourile cu scheleţi, chitarele electrice şi fascinaţia cu macabrul au devenit doar o fază din trecut.

Cunosc persoane care şi-au făcut tatuaje, cunosc şi persoane cu multe găuri extra în care au introdus diverse bijuterii.. sau bucăti de sârmă. Mereu am apreciat pe cei care au făcut acest lucru pentru a ieşi puţin evidenţă, pentru a căpăta puţin respect de sine sau cine ştie ce alt motiv. Dar numai sub condiţia să fie de bun gust modificarea adusă.

Serile astea nu aveam ce face şi fiindcă nu prea aveam chef să pierd vremea prin jocuri, am dat frumos un search pe google să văd ce idei au mai avut oamenii. Am găsit ceva relativ nou care începe să surclaseze tatuajele, ceva care, în umila mea părere, pe bun motiv sunt mai apreciate decât tatuajele. Eu am găsit-o sub numele de skin carving sau scarification. Este o metodă întâlnită la triburile aborigene australiene, cele din Noua Guinee şi altele şi implică efectuarea unei serii de tăieturii superficiale în anumite modele sau poate a arderii pielii cu fier încins (ca pe vite ), în funcţie de riturile în care sunt folosite. Pentru marcarea trecerii în adolescenţă a tinerilor, pentru a reprezenta profesia unui membru al tribului sau chiar pentru a marca criminalii şi faptele acestora.

Să închei cu o galerie de imagini care mie mi s-au părut reuşite.

… asta este întrebarea. Şi eu ştiam răspunsul aseară înainte de petrecere. Şi mai ştiam şi că nu o să le combin… lucru care mi-a scăpat din vedere după ce s-a dus berea.

Şi azi am cam regretat. Durerea de stomac şi cap au fost totuşi suportabile, graţie antrenamentului şi a faptului că am băut şi nişte apă înainte de culcare.

Prima mea petrecere în cămine… distractiv, lume bună, cam înghesuit dar am văzut zeci de petreceri organizate “ca la carte” mult mai nereuşite. Este un mod diferit de a-ţi cunoaşte colegii (motiv pentru care a şi fost pusă la cale adunarea) şi impresiile sunt bune.

Daune materiale nu prea au fost: doar o etajeră sacrificată pentru a putea porni grătarul şi pierdutul unui maieu. Sper doar să nu făcut vreo impresie nefastă colegilor. Dar mă iartă ei că nu au de ales.. încă 2 ani o să mai fiu pe capul lor.

Noutăţi în viaţa mea? Puţine… tot viaţă de rahat, cu excepţia unui amănunt… mi-am propus ca în 4 ani să am porsche. Şi ştiu şi cum îl voi afla.  Şi nu ţine de mine sau de vreo calitate excepţională a mea. Îmi trebuie doar multă dedicaţie. Cei care doresc să îşi împlinească visele, pot lăsa un numă de telefon şi localitatea şi îi voi contacta pentru detalii.

Ah şi am promis că răspund la o leapşă de la Lup aşa că….

1. Care este singurul lucru pe care nu vrei să-l schimbi niciodată la tine?
Organele vitale

2. Primul film care îti vine în minte acum?
Lista lui schindler (revăzut recent).

3. Ce ai desenat ultima oară?
O piramidă în perspectivă.

4. De câte ori ai spus “te urăsc”?
De prea puţin ori.

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
Niculaie Moromete.

6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Dacă nu m-ar durea, m-aş bate.

7. Descrie în cinci cuvinte o persoană dragă ţie.
M-a născut… ceilalţi nu merită.
Simţ artistic şi al umorului.

8. Dacă ai scrie o carte ce titlu ar avea?
101 bancuri cu şi despre români.

Eu opresc aici leapşa. Ne citim următorul articol, noapte bună.

… este ceva special, apreciată de relativ puţină lume, apărută cam prin secolul XVII, după ce unu din Padova a zis că o coardă sună mai bine dacă o loveşti cu ciocanul. Cred că ştia ăla ce ştia, că acum se plătesc bani buni ca să vezi pe cineva făcând asta.

Am încercat să fac o mică listă cu piese preferate de mine, pentru cei care împărtăşesc pasiunea.

… copiilor… indiferent de vârstă.

P.S. Este cam vechi.

… obiectele făcute manual sunt mereu mai preţuite de cei care le cumpără, mulţi îşi folosesc talentul pentru a crea ceva unic, ceva original, ceva care să zică “asta sunt eu.. aici mi-am turnat esenţa şi sper ca vei aprecia asta”.

O cunoştinţă pe care o cunosc eu (asta ca să nu fie prea corect articolu’) este împătimită cu patimă de brăţări care se pun la încheieturi. Şi din această patimă a ieşit acest articol.
Ceva simplu şi frumos, sper să apreciaţi.

… este cu criza asta, dar din punctul meu de vedere, soluţiile care le tot găsesc aleşii noştri sunt numai tâmpenii şi aberaţii născocite de “muritorii ăia de foame” de la putere.

Mai nou, bugetarii vor fi trimişi forţat în concediu fără plată timp de o săptămână. Şi prin bugetari mă refer la medici, profesori şi poliţişti. Nu am auzit frate de disponibilizări în rândul guvernanţilor. Ni se promite marea cu sarea pentru un vot, şi când se văd aleşi, fură cu două mâini.

Dulce Românie, dragi români, îmi este sincer ruşine.

… în viaţa unui ceferist? Destul de multe, aş îndrăzni să spun. Vestea cea mai mare ar fi că am renunţat la plete… oarecum. Le mai am puse la păstrare, că am înţeles că se vinde bine părul.
Am întâlnit în perioada asta un personaj… interesant. La câte ore pe zi dedic eu calculatorului, mă consider cel puţin împătimit (să nu zic maniac), dar persoana asta este la un cu totul alt nivel. Pe un oarecare forum, ea spunea că unul din hobby-uri este RL (în traducere real life). Să mă scuzi, dar în momentul când a trăi în viaţa reală devine ceva secundar, doar o activitate pe care o faci când şi când, atunci undeva este o problemă.

O mare tragedie s-a mai întâmplat în perioada asta (pe lângă faptul că m-am tuns). A pocnit una din corzile de la chitară şi sunt atât de falit încât nu pot cumpăra alt set de corzi….. tânjesc :-<.

De asemenea, caut de lucru. Urgent. Dacă ştiti pe vreo undeva în Galaţi vreun post interesant, chiar nu mă supăr dacă lăsaţi nişte detalii pe blog.

Ultimul lucru nou de laudă este că, spre deosebire de lumea normală, am călatori 330 km  (7 ore cu trenul) exclusiv pentru a face grătar, pentru ca apoi să mai stau cam 6 ore pe drum spre casă.

În încheiere, vă las să vizionati un videoclip superb, deşi melodia nu este ceva senzational.