… sau poate operaţi estetice mai “speciale”. Lucruri pe care eu le-aş încadra uşor sub denumirea de body art. Am început să apreciez acest gen de artă cam în perioada când orice puştan devine… mă rog, un puştan mai mare. Adică prin liceu, când hormonii zburdau liberi prin sistem şi muzica “zvăpaiată” era ceva sfânt. Desigur că atunci şi poeziile sumbre sau îmbrăcămintea ciudată văzută la cântăreţii preferaţi erau de natură aproape divină, dar spre deosebire de acestea, body art-ul a rămas încă în admiraţia mea chiar şi după ce tricourile cu scheleţi, chitarele electrice şi fascinaţia cu macabrul au devenit doar o fază din trecut.

Cunosc persoane care şi-au făcut tatuaje, cunosc şi persoane cu multe găuri extra în care au introdus diverse bijuterii.. sau bucăti de sârmă. Mereu am apreciat pe cei care au făcut acest lucru pentru a ieşi puţin evidenţă, pentru a căpăta puţin respect de sine sau cine ştie ce alt motiv. Dar numai sub condiţia să fie de bun gust modificarea adusă.

Serile astea nu aveam ce face şi fiindcă nu prea aveam chef să pierd vremea prin jocuri, am dat frumos un search pe google să văd ce idei au mai avut oamenii. Am găsit ceva relativ nou care începe să surclaseze tatuajele, ceva care, în umila mea părere, pe bun motiv sunt mai apreciate decât tatuajele. Eu am găsit-o sub numele de skin carving sau scarification. Este o metodă întâlnită la triburile aborigene australiene, cele din Noua Guinee şi altele şi implică efectuarea unei serii de tăieturii superficiale în anumite modele sau poate a arderii pielii cu fier încins (ca pe vite ), în funcţie de riturile în care sunt folosite. Pentru marcarea trecerii în adolescenţă a tinerilor, pentru a reprezenta profesia unui membru al tribului sau chiar pentru a marca criminalii şi faptele acestora.

Să închei cu o galerie de imagini care mie mi s-au părut reuşite.

… asta este întrebarea. Şi eu ştiam răspunsul aseară înainte de petrecere. Şi mai ştiam şi că nu o să le combin… lucru care mi-a scăpat din vedere după ce s-a dus berea.

Şi azi am cam regretat. Durerea de stomac şi cap au fost totuşi suportabile, graţie antrenamentului şi a faptului că am băut şi nişte apă înainte de culcare.

Prima mea petrecere în cămine… distractiv, lume bună, cam înghesuit dar am văzut zeci de petreceri organizate “ca la carte” mult mai nereuşite. Este un mod diferit de a-ţi cunoaşte colegii (motiv pentru care a şi fost pusă la cale adunarea) şi impresiile sunt bune.

Daune materiale nu prea au fost: doar o etajeră sacrificată pentru a putea porni grătarul şi pierdutul unui maieu. Sper doar să nu făcut vreo impresie nefastă colegilor. Dar mă iartă ei că nu au de ales.. încă 2 ani o să mai fiu pe capul lor.

Noutăţi în viaţa mea? Puţine… tot viaţă de rahat, cu excepţia unui amănunt… mi-am propus ca în 4 ani să am porsche. Şi ştiu şi cum îl voi afla.  Şi nu ţine de mine sau de vreo calitate excepţională a mea. Îmi trebuie doar multă dedicaţie. Cei care doresc să îşi împlinească visele, pot lăsa un numă de telefon şi localitatea şi îi voi contacta pentru detalii.

Ah şi am promis că răspund la o leapşă de la Lup aşa că….

1. Care este singurul lucru pe care nu vrei să-l schimbi niciodată la tine?
Organele vitale

2. Primul film care îti vine în minte acum?
Lista lui schindler (revăzut recent).

3. Ce ai desenat ultima oară?
O piramidă în perspectivă.

4. De câte ori ai spus “te urăsc”?
De prea puţin ori.

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
Niculaie Moromete.

6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Dacă nu m-ar durea, m-aş bate.

7. Descrie în cinci cuvinte o persoană dragă ţie.
M-a născut… ceilalţi nu merită.
Simţ artistic şi al umorului.

8. Dacă ai scrie o carte ce titlu ar avea?
101 bancuri cu şi despre români.

Eu opresc aici leapşa. Ne citim următorul articol, noapte bună.

… este ceva special, apreciată de relativ puţină lume, apărută cam prin secolul XVII, după ce unu din Padova a zis că o coardă sună mai bine dacă o loveşti cu ciocanul. Cred că ştia ăla ce ştia, că acum se plătesc bani buni ca să vezi pe cineva făcând asta.

Am încercat să fac o mică listă cu piese preferate de mine, pentru cei care împărtăşesc pasiunea.

… copiilor… indiferent de vârstă.

P.S. Este cam vechi.

… obiectele făcute manual sunt mereu mai preţuite de cei care le cumpără, mulţi îşi folosesc talentul pentru a crea ceva unic, ceva original, ceva care să zică “asta sunt eu.. aici mi-am turnat esenţa şi sper ca vei aprecia asta”.

O cunoştinţă pe care o cunosc eu (asta ca să nu fie prea corect articolu’) este împătimită cu patimă de brăţări care se pun la încheieturi. Şi din această patimă a ieşit acest articol.
Ceva simplu şi frumos, sper să apreciaţi.

… este cu criza asta, dar din punctul meu de vedere, soluţiile care le tot găsesc aleşii noştri sunt numai tâmpenii şi aberaţii născocite de “muritorii ăia de foame” de la putere.

Mai nou, bugetarii vor fi trimişi forţat în concediu fără plată timp de o săptămână. Şi prin bugetari mă refer la medici, profesori şi poliţişti. Nu am auzit frate de disponibilizări în rândul guvernanţilor. Ni se promite marea cu sarea pentru un vot, şi când se văd aleşi, fură cu două mâini.

Dulce Românie, dragi români, îmi este sincer ruşine.

… în viaţa unui ceferist? Destul de multe, aş îndrăzni să spun. Vestea cea mai mare ar fi că am renunţat la plete… oarecum. Le mai am puse la păstrare, că am înţeles că se vinde bine părul.
Am întâlnit în perioada asta un personaj… interesant. La câte ore pe zi dedic eu calculatorului, mă consider cel puţin împătimit (să nu zic maniac), dar persoana asta este la un cu totul alt nivel. Pe un oarecare forum, ea spunea că unul din hobby-uri este RL (în traducere real life). Să mă scuzi, dar în momentul când a trăi în viaţa reală devine ceva secundar, doar o activitate pe care o faci când şi când, atunci undeva este o problemă.

O mare tragedie s-a mai întâmplat în perioada asta (pe lângă faptul că m-am tuns). A pocnit una din corzile de la chitară şi sunt atât de falit încât nu pot cumpăra alt set de corzi….. tânjesc :-<.

De asemenea, caut de lucru. Urgent. Dacă ştiti pe vreo undeva în Galaţi vreun post interesant, chiar nu mă supăr dacă lăsaţi nişte detalii pe blog.

Ultimul lucru nou de laudă este că, spre deosebire de lumea normală, am călatori 330 km  (7 ore cu trenul) exclusiv pentru a face grătar, pentru ca apoi să mai stau cam 6 ore pe drum spre casă.

În încheiere, vă las să vizionati un videoclip superb, deşi melodia nu este ceva senzational.

… mai plictisiţi ca mine, dati un click (zilnic, dacă vreţi) aici . Pentru cei care totuşi vreţi să şi citiţi vreo două cuvinte, o să scriu un articol cât de curând.

smuls de nişte poze. Poate o să vă placă, poate nu.