Ca la muncă

Sâmbătă dimineaţa a început un episod interesant din viaţa mea. Prima mea lucrare topografică mare. În Tulcea. Desigur a trebuit să mă trezesc devreme să prindem primul bac. La 4.20, telefonu zbârnâia la urechea mea. Nu ştiu de ce, dar pentru a opri zgomotul infernal am început să dau cu perna în telefon. Abia după ce juma de neuron a început să funcţioneze am pus mâna pe telefon şi am scăpat de zgomot.

Apoi am luat un taxi până la locul adunării. Am făcut cunoştinţă cu un alte persoane.

„Salut. Eu sunt Cătălin şi ea e Gabi, soţia mea.”

„Salut. Andrei.”

„Adică eşti văru.”

Şi uite aşa am rămas cu numele de văru pe toată durata weekendului.

A urmat lungul drum spre Satu Nou ( jud. Tulcea). La ora 7 dimineaţa erau 9 grade. La 12, erau 34. Ajungem la destinaţie pe la ora 9, căutăm pe primar, care era la cules porumb. Îl găsim, discutăm, ne arată ce avem de măsurat şi pleacă. Îl înjurăm, ne dezmorţim şi ne apucăm de lucru. Dar desigur orice muncă la români începe cu o pauză, aşa că am băgat nişte pate bucegi cu brânză.

Începe munca efectiv. Noroc că nu era prea mare parcela ce trebuia măsurată. Doar un mini-munte de 60 ha. Ne încurajăm: „Poate în 5 ore terminăm.” Şi dăi frate muncă. Am mers pe jos în lungul şi-n latul dealului de nu îmi mai simţeam călcâiele. Pe caniculă. Doar vreo 10 km de teren accidentat, nimic altceva.

Am văzut mici tornade, de vreo 2-3 metri diametru, care ridicau praful la vreo 300 m în aer. Priveliştea foarte frumoasă. Am terminat exact în timpul estimat de noi… spre marea noastră bucurie. Acum puteau să îşi contruiască angajatorii turbinele lor eoliene.

La 6 deja eram pe drum spre mare, că după atâta muncă oricine merită o perioadă de relaxare. Am aflat nişte mici secrete ale topografilor: „Niciodată să nu pleci la muncă fără grătar, văru.” sau şi mai elocvent „Niciodată să nu mănânci pe stomacul gol.”

La 7 jumate deja eram în camping, începusem să instalăm cortul, grătarul, masa, scaunele. Luam nişte pahare de vin, mai discutăm şi pe la 8 am fost să testăm apa. Marea era numai a noastră. Nu mai era nici un alt dement la 8 jumate în apă… doar 2 ingineri şi un student. Dar nu am putut rezista unui scăldat sub clar de lună.

Revenind pe uscat, începe stomacul sa facă scandal, aşa că punem de un jar rapid. Două ore mai târziu, vinu curgea, friptura dispărea, lumea se veselea, restul campingului nu dormea :-„.

A doua zi se dă trezirea, se mai haleşte câte ceva şi mergem la o baie în mare. După jumate de ora de bălăceală, dăm o fuga până în Mamaia (noi fiind în Năvodari) pe plajă. Am trecut pe lângă o porţiune de plajă pentru nudişti (şi vreo 2 nudiste), am văzut o meduză eşuată, 2 piţi în devenire şi mulţi alţi oameni veseli. Ajunşi în staţiune, ne găsim o terasă, halim ceva, bem vreo 2 beri şi mergem înapoi în năvodari.

Încă o balaceală scurtă şi ne apucăm de împachetat… deja era 4 jumate. Terminăm de strâns lucrurile, salutăm marea şi ne vedem de drum că voiam să prindem bacu. La intrare în Babadag ne oprim la un restaurant ( restaurant 2 Iepuraşi) pentru o porţie de mâncare. Aveau o mini grădină zoologică: 4 struţi, 2 căprioare, nişte fazani, vreo 5 bibilici, un berbec şi o ciută. Lumea foarte încântată de struţi. Aşteptăm chelneriţa care nu voia să apară. „Văru, fă-i un semn când o vezi. Semn dinăla cu burtă mare, de 9 luni.” În jumătate de oră ne punem pe halit. Saramură de pui pe jar cu mămăliguţă.

Terminăm, plătim, plecăm. Am zis să mai economisim timp luând o scurtătură prin Slava Rusă. Noroc de scurtătură că altfel ajungeam prea devreme. 7 km cu viteza întâi (infrastructură românească, frate).

Am ajuns la bac fix să prindem pe ultimul. Ajuns acasă, nebunii aşteptau (George, Tenia, Schumi… etc). Abia aşteptau sa ajung să puteam merge la plajă (că sigur nu mă săturasem). Încă o noate de distracţii.

Acum stau şi scriu, plin de creme şi dureri. Mi-am făcut un bronz până la sânge, abia mă pot mişca.