De ce…

Posted: noiembrie 27, 2010 in Viaţă
Etichete:, , ,

… te trezeşti dimineaţă? Uneori parcă nu mai vreau să mă trezesc, ci să rămân să mai visez o zi, două, o lună , un an. Dar totuşi zi de zi, mă trezesc. Şi nu am un singur motiv capital pentru a face asta. Ci doar ca să trăiesc. Sunt toate micile chestii care le întâlnim zi de zi şi care fac viaţa mai interesantă, care merită trăite. Bune sau rele.

Zilele astea am sesiunea de combinat de sfârşit de lună. Mă trezesc, mă îmbrac şi plec la muncă jumătate adormit. Mă urc în maxi taxi şi aştept să ajung la muncă. Şi mai ascult radio pe drum. Ceva foarte interesant ce am auzit azi dimineaţă. Cică au propus iluştrii noştri conducători un proiect de lege care, pe scurt, interzice susţinerea examenului auto a celor care nu au cel puţin 8 clase. Sunt perfect de acord. Dacă nu ai făcut măcar un an de fizică să ai o fărâmă de idee despre mecanică, nu ai ce căuta la volan. Dar oricum, nu asta ar trebui aleşii să remedieze. Sunt alte bube mai dureroase în justiţie.

În fine. După senzaţionala ştire care mi-a adus un mic zâmbet pe buze, am ajuns la destinaţie şi cobor. Mergând pe stradă, observ un domn de etnie rromă care era prins într-o discuţie foarte înflăcărată la telefon. Sau cel puţin aşa părea de la distanţă. Când ajunge lângă mine, m-am lămurit. Avea o manea de sânge rău băgată pe speaker la maxim, şi cu telefonul la ureche (crecă facuse tac-su armata la tunuri), fredona cu patos. Abia ce m-am abţinut să nu râd.

Şi tot zilele astea am descoperit un radio foarte interesant. Rock FM. Mi se pare destul de bun. Trezeşte adolescentul rebel din mine :)). Incă nu am trecut de faza de „rebel”. Este genul de muzică ce s-a ţinut de mine cel mai bine. Eh… cam atât pentru azi.

Tu de ce te trezeşti dimineaţă?

Comentarii
  1. Avatarul lui Alina Alina spune:

    eu una ma trezesc din curiozitate

  2. Avatarul lui Lupul Lupul spune:

    Mă trezesc că nu mă satur cu ce visez, vreau să le fac realitate.

    Pff, s-a bășit mireasa.

    În altă ordine de idei, era țigan ăla de zici tu, nu „rrom”.

  3. Avatarul lui Ceferistu' Ceferistu' spune:

    @ Alina: Un motiv foarte bun.
    @ Beţiv: E ceva adevăr în ce grăieşti. 😀

  4. Si eu ma trezesc ca sa traiesc, ca sa simt „pe viu” tot ce implica traitul asta, bunele, relele. 😛 Si ca sa imi gasesc inspiratia pentru visele urmatoare…

    Bafta cu sesiunea asta a ta si tine de spiritul ala rebel cat poti! Nu conteaza cat de lung ai parul… Desi.. 😀 E, nostalgii!

  5. Avatarul lui Iulius Iulius spune:

    Pentru ca am un scop. Sa-mi implinesc cel mai arzator vis :X

  6. Avatarul lui Alexa_10 Alexa_10 spune:

    Ma trezesc doarece mama urla s-o fac si pentru ca trebuie sa merg la scoala.Motivul universal.Aa.Si sa ma pot culca la loc.(si eu am vazut un nene ce urla din tot plamanii cand erau zilele Iasului.cred ca vroia s-o acompanieze pe o tanti.)

Lasă un comentariu